Roșu. Codroșu.
Câteva zile libere, aer curat și relaxare la Poiana Brașov. Hotelul Crisalpin ne-a asigurat o cameră frumoasă, curată, spațioasa și liniște. Liniște străpunsă doar de o gașcă de rândunele gureșe și neobosite. Amețeai doar privind trasele descrise în aer. Imposibil de fotografiat in zbor. Cel puțin pentru mine.
Însă, la mică depărtare de hotel, în complexul de vile Ruia, am găsit cuibul unei familii de codroș de munte (Phoenicurus ochruros).
Masculii au penaj negru-gri pe părțile superioare și pieptul negru, cu târtița și coada portocalii.
Femela are culoarea gri-maronie, mai puțin târtița și coada, care sunt portocalii. Are o lungime a corpului de 14-15 cm, anvergura aripilor de 23-25 cm și o masă corporala de 12-20 g.
I-am urmărit ore în șir cum săgetau aerul în căutare de hrana pentru pui. Și după 3 dimineți de urmărire, am avut norocul să-l văd pe unul din pui, ieșit la lecții de zbor. S-a odihnit pe capota unei mașini, timp suficient pentru câteva carde și un moment intens in care ne-am privit ochi în ochi.
Ce să-ți dorești mai mult? Știu ce, am și obținut, dar asta e altă poveste... De fapt, povești, că-s 4.
P.S. Oare m-am lăsat dus de val și am postat prea multe fotografii aici?