Culori de toamna in Bucureşti

November 8, 2017

Aveţi mai jos rezultatul câtorva ore libere în week-end şi 2-3 parcuri vizitate. 

Începem cu o cioară grivă care ne arată că atitudinea contează. 

 Cioară grivă, Corvus corone cornix este o rudă apropiată a ciorii negre, cele două subspecii având teritorii separate în Europa, prima ocupând jumătatea estică a Europei, inclusiv vestul Rusiei, pe când cioara neagră ocupă jumătatea de vest a Europei. Cioara grivă are spatele, abdomenul, părțile laterale și baza cozii de culoare gri, restul penajului, picioarele, ciocul și coada fiind negre. Lungimea corpului este de 48-52 cm, iar anvergura aripilor este de 84-100 cm.

 

Continuăm cu primul botgros fotografiat de mine până acum. Cam timid şi puţin leneş mi s-a părut. N-a vrut nicicum să-mi ofere şansa unui cadru mai bun. 

 Botgrosul, Coccothraustes coccothraustes, preferă arborii cu coronament bogat, unde își poate amplasa cuibul cât mai aproape de vârfurile crengilor groase. Ciocul este foarte gros și puternic pentru a putea sparge sâmburii și semințele, gri-albastru în perioada de cuibărit și galben în restul anului. Coada este scurtă și cu vârful de culoare albă, iar dunga albă și lată de pe aripă este ușor vizibilă în zbor. Femela este asemănătoare masculului, dar coloritul ei este mai șters, iar penele secundare de pe aripi sunt gri, la mascul fiind negre. Pieptul este de culoare maro la mascul, iar femela are striații punctiforme pe laterale de culoare maronie, cu pieptul bej-albicios. Lungimea corpului este de 18 cm, iar anvergura aripilor este de 29-33 cm.

 

Capitolul Piţigoi a fost unul agitat. Nu stau locului o clipă, oboseşti doar urmărindu-i cu privirea. Asta în cazul în care nu ameţeşti. 

Piţigoiul mare, Parus major, pe care-l vedeţi mai sus lansându-se elegant într-un zbor rapid, este cea mai des întâlnită și mai cunoscută specie de pițigoi de la noi. Este o pasăre mică, cu o lungime de 15 cm dar foarte frumoasă și drăgălașă. Este printre puținele păsări care ne înveselesc grădinile și iarna. Are pe cap o căciulă neagră, obrajii de culoare albă, un guler și o linie mediană, care traverseză pieptul și pântecele, tot negre. Pe spate este de culoare măslinie cu ceva dungi albe iar pe abdomen de un galben cenusiu. Pe aripi este de un cenușiu închis cu nuanțe de alb și albastru. 

Puţin mai liniştit, în următoarele 2 cadre: 

 Mi-e greu să spun dacă piţigoiul mare e mai neastâmpărat decât piţigoiul albastru. Cert e faptul că, după ce am obosit încercând să-l prind în focus printre crenguţe, s-a repezit spre mine, mai-mai să mă dea jos. Am reuşit un singur cadru cu el.

 

Piţigoiul albastru, Cyanistes caeruleus, este uşor de identificat după penajul cu părţi inferioare galbene, spate albastru cu verde, aripi şi coada albastre. Faţa este albă, creştetul albastru şi o dungă de ochi abastru-verzuie care ii inconjoara obrajii. Are o dungă albastra pe abdomen şi una albă pe aripi.

 

Ultimul pe listă, cu voia Dvs. - Ţicleanul, Sitta europaea. Specia este întâlnită în păduri de foioase mixte, precum și în parcuri și grădini, atâta timp cât distanța dintre copaci nu este foarte mare. Partea de sus a corpului, inclusiv fruntea și capul sunt de culoare albastru-gri cu obraji albi și părțile inferioare albicioase cu flancuri cărămizii. Ochii sunt încadrați de o bandă neagră, ciocul lung și ascuțit și picioare scurte. Sexele se aseamănă cu toate că femela are o culoare ușor pală și mată. 

Personal, am constatat că e o pasăre cu nasul pe sus. Am şi dovezi: 

 Datele despre păsări au fost preluate de pe site-ul Societăţii Ornitologice din România.

Puteţi găsi pe www.sor.ro o mulţime de informaţii preţioase

 

Please reload